Oameni în negru – Filmul

Lumina candelabrului alunecă pe stalactita de cristale prinse în monturi fine. Încolăcește rotunjimi translucide și coboară, pervers, ca șarpele primordial, spre masă, printre capetele invitaților neatenți și gălăgioși; apoi, și mai jos, prelingându-se pe marginile lingurilor pentru sosul de homar cu coniac, ca niște limbi de foc.

Rumoarea din fundal căptușește, cu încă un rând de mătase, tapetul cu irizații al pereților resortului, ca vorbele să nu poată părăsi incinta; să fiarbă acolo, în suc propriu. Ca un „backing vocals”, acompaniază poveștile invitaților, martori ai unui „mise-en place” fabulos: creveți uriași cu sparanghel, salate cu fructe de mare, crabi, roșii ca un apus de soare, la Cape Canaveral.

În mijloc, un fazan decorativ, cu capul căzut într-o parte, spânzurat, parcă, cu propriu-i gât.

În căușul lingurilor-pentru-sosul-de-homar-cu-coniac, printre limbile „insidioase” ale șarpelui de lumină, apar, dintr-odată, întâi vag, apoi crescând, devenind, apropiindu-se, definindu-se pentru o clipă, descompunându-se în clipa următoare – ca în vechiul joc al picăturilor de ploaie izbite în fereastră -, patru siluete negre.

Atenția, neomenesc de distributivă, a lui „Big D”, îl trântește, în milisecunda următoare, la pământ, cu capul între picioarele mesei și cele ale propriului scaun, cu o viteză de 300.000 km/s (viteza a luminii, gen), spre a putea privi, debusolant de curajos, direct în ochi, patrulaterul negru – „Black Square”. Sfredelindu-l.

Nedumeriți, cei patru se aruncă și ei, concomitent, la pământ, revenind, astfel, pe fundul lingurii de aur alb, la obositoarea poziție bipedă.

Cu un nas absolut genial, „Big D” le miroase intențiile, cu „viteza mirosului”, desigur – cea mai mare dintre cele raportate la percepțiile omenești-individuale.

Înțelege ce caută și ce vor, cei patru. De ce au intrat și de ce se îndreaptă direct spre el, în restaurantul acela ticsit de lume, la ora ceea de maximă audiență. Înțelege, cu viteze din ce în ce mai amețitoare: cine i-a plătit; la ce date ale lunii; cache sau card; lei/valută/să vină Roman să…/etc; Soros sau soroS; de ce-au venit; de ce-ar mai fi rămas; de unde; până unde; la ce etaj; la ce cameră.

Apoi, de ce i-au blocat/prins mașina pe o străduță lăturalnică, îngustă, în cleștele limuzinelor lor negre. Înțelege, pentru prima dată, cum a reușit să scape din încleștare… Și de ce.

Le înțelege simbolistica semnelor (cu un deget, cu două, cu patru), simbolistica privirilor (drept, direct, în cross), poziția lentilelor de contact, limbile pe care le vorbesc, deși ei nu-i spun, niciodată, nimic – doar semnalizează.

Îl doare capul de atâta amar de înțelesuri. Dar și pentru că tocul Irinei îi apasă tâmpla. Înțelege că e timpul să se ridice. Și o face: încet, curajos, nemilos, neîndurător.

Cei patru sunt acolo, la doar câțiva pași de masa cu fructe de mare, coapte de anul trecut. Îl privesc – curios, nostalgic, cutezător. Și el îi fixează, cel puțin, la fel de amestecat.

Acum îi vede bine, îi recunoaște, îi știe – cei patru care vor să-l destructureze/să-l desființeze: Viorica Dăncilă (refuză să semneze OUG), Călin Popescu Tăriceanu (refuză suspendarea lui Iohannis, vrea la Cotroceni, stă de șase ori mai bine în preferințele electoratului, în sondajul lui Radu Tudor, mai veridic decât al lui Pieleanu… părerea mea), Mihai Tudose&filiala Brăila (refuză să se dezică de Andronescu), Cătălin Ivan (cere excluderea PSD din grupul Socialiștilor și Democraților din PE).

Dar lui nu-i e frică! Nu e el omul care să se speria din atât. A văzut multe. Are grijă de toate.

Deodată, unul dintre cei patru duce mâna la buzunar. „E momentul”, își spune „Big D”, și trage cu ochiul la lingură, să-i vadă cum se duc în cap.

Al patrulea om în negru scoate din buzunar un telefon. Îl apropie de ureche, ascultă câteva clipe, dă o comandă scurtă și, cu toții, fac stânga-mprejur.

Se retrag ordonat, fără panică, printre mese, aproape concomitent cu imaginea lor întoarsă, care se prelinge pe lingura-pentru-sosul-de-homar-cu-coniac.

Și, când să-și tragă și el, discret, sufletul, după o așa întâlnire, intervine Codrin Ștefănescu, de la celălalt capăt al mesei. Fix în momentul în care cei patru șterg putina prin sărindar: „Faptul că toți tac, inclusiv președintele Iohannis tace, și tace într-un mod suspect, atrage ideea ca există doar două posibilități. Fie toți știau de acest fapt fabulos de grav și nu au intervenit, fie habar nu aveau de această situație și atunci lucrurile sunt la fel de grave„.

Am zis!!